Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, duminică, după victoria, cu scorul de 3-2, din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, că acest rezultat este nemeritat, deoarece elevii tehnicianului Viorel Hizo au avut o evoluție „submediocră”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Normal că sunt dezamăgit după acest meci, am jucat prost și am câștigat nemeritat. Normal trebuia să pierdem două puncte. Este inexplicabil felul în care au jucat, a fost o evoluție submediocră, cu greșeli copilărești. Nu putem acum să spunem că am jucat bine dacă nu am făcut-o. Când jucăm noi bine suntem dezavantajați. Este trist când la victorie poți să remarci un singur jucător, pe Balaur. A avut vână în el„, a spus Porumboiu.
Adrian Porumboiu consideră că arbitrul Robert Dumitru a acordat eronat penalti pentru FC Vaslui în prima repriză. „Este o victorie in extremis. Era catastrofal pentru noi dacă nu câștigam astăzi. La câte puncte am pierdut în sezonul trecut și am fost dezavantajați nu mai contează acum ce a fost pe teren. Nu a fost 11 metri din punctul meu de vedere, însă nici Pandurii nu pot să spun că a pierdut din vina noastră. Arbitrul nu a influențat jocul, pentru că și noi am fost dezavantajați la anumite faze. La aceste trei puncte obținute suntem în cărți, dacă nu le obțineam eram dincolo. S-a demonstrat că 2-0 e cel mai periculos scor din toate timpurile, noroc că a apărut «Balauru’» și a înscris„, a adăugat el.
Formația FC Vaslui a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, în care oaspeții au egalat pentru 2-2 în minutul 90+2, iar vasluienii au înscris golul victoriei în minutul 90+3.
Golurile vasluienilor au fost marcate de Buhăescu ’19, Wesley ’41 (penalti) și Balaur ’90+3. Pentru Pandurii au înscris Nistor ’59 și Batin ’90+2.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER